10/03/2024
Paris, micul Bucuresti…
Am zis sa dau o fuga prin orasul a carui copie mai mica era candva Bucuresti. Bilete cumparate in urma cu doua luni si mai bine. Low cost, desigur. Cazare asigurata de o familie-prietena-adevarata-nu-pe-interes. La plecare, o valiza in dimensiunile standar Ryanair, de “luat in mana”. Aterizare frumoasa, in 3 atingeri si doua regurgitari. Autobuz pana la Port Maillot, intrare la metrou, stat la coada pentru bilete. In fata mea, un grup de 9 fete-eleve si o profesoara. De prin Ardeal, ca nu semana la accent cu Iohanis, ca sa fie din Banat. Dar la fel de binevoitoare ca Sefu’-la-tara! Vanzatorul de bilete(si de tara, ca era mult mai tuciuriu decat mine) zice in timp ce dadea permisele de acces profesoarei-sefa-de-trib ca e deajuns pentru el si ca inchide casa. O intreaba pe doamna-cadru(didactic, desigur) daca si eu sunt cu grupul. Disperat, ii soptesc “va rog spuneti ca da, stau si eu de o ora aproape la coada. Doamna, binevoitoare, se intoarce catre vanzatorul-satul si ii spune ca nu. Apoi catre mine: nu am cm sa decontez nici un bilet in plus, tre sa iau 10” Ii zic sa mai ceara separate de cele zece inca doua, fara decont. Reactia: ca o Coca-Cola de dieta: Zero! Ele pleaca, iar eu raman ca sa privesc cm se inchide elegant un geam de sticla in nasul meu(generos nas, generos vanzator…). Ies la suprafata, imi instalez Uber, ca Boltul dadea erori, Vine un Algerian simpatic cu o Toyota Yaris. Ne duce la destinatia solicitata, trecand pe langa Arcul de Triumf si Tour Eiffel. Il informez despre legatura dintre Turn si otelul de la Resita, ramane uimit, dar si cu 5 euro ciubuc la o cursa de 15, asta pt ca a fost extreme de manierat.
Urmeaza plimbare de peste 30.000 de pasi in doua zile si-un pic. Vremea a fost foarte generoasa, cu soare si 15 grade Celsius. Cu plus! Scarile de dinainte de Sacre Coeur mi-au confirmat ca antrenamentele din copilarie prind bine si la batranete. Langa Tour Eiffel, doua echipe de profesionisti dadeau o reprezentatie de mare valoare artistica a sportului national “românesc”, alba-neagra! Prin mult prea multe locuri, graffiti, gunoaie, cersetori, amarati care sforaiau in miezul zilei in saci de dormit, cu ghetele aseazate langa, cu sosetele in ele. Plin peste tot de restaurante frantuzesti cu specific chinezesc, turcesc, libanez, iranian, japonez, thailandez. Intruna din zile, eram in metrou si la o statie urca doi artisti, trecuti de 45-50 de ani. Imbracati curat, unul cu chitara si unul cu contrabasul. Vorbeau in spaniola. D**a cateva secunde incep sa cante. Instrumentisti incredibili! ABSOLUT SUPERB! Melodii célèbre in spaniola, franceza, engleza, italiana. Cu o dictie perfecta. Doua voci armonizate PERFECT. Oamenii, la final, trec civilizat pe culoar, Primesc maruntis si multumesc chiar si celor care nu au dat nimic, ba isi cer si scuze daca au deranjat cumva. La coborare, ii aud: “Hai c-am mai strans ca sa trimitem si noi ceva acasa, la Vaslui!” Raman impresionat, erau clar cel putin de finala Romanii au Talent, jur!
Magazinele tuturor fimelor gigant in ale modei si parfumurilor erau unele langa altele pe o strada pe care oamenii nu prea circulau. Nu stiu daca salariul minim pe economie, costul vietii in Paris sau taxele din Franta ii determinau sa ocoleasca strada respectiva...Sau poate erau sensibili la eticheta frantuzeasca...E drept ca un bilet la metrou, autobuz sau tramvai e 2,15 Euro...Mersul pe jos face francezu’ nervos!
In ultima zi, a 4-a, ne-au scos prietenii din jungla pariziana. Am vazut ca exista si altceva, in oraselele de langa capitala modei, un alt tonus, o alta Franta, alta lume! E drept ca bagheta frantuzeasca si produsele de patiserie sunt, peste tot in Franta, de top!
A sosit ziua intoarcerii. Aeroport. Zborul era la 9,30. La 7,30 ne-am asezat la coada. Coada de peste 1500 de persoane! Toate trebuiau verificate la acte, la bagaje. Dar numai 2(doi) politisti de frontiera faceau lucrul asta, relaxati total in ghiseele lor de o totala transparenta. Din cand un cand, un avorton de-al lui Bonaparte, dar la fel de impunator si nervos, incerca sa faca ordine, precum magarul intre oi. Tipa la toti, ne muta cand ici, cand colo, apoi ne punea sa trecem inapoi...Priceput, nu gluma! Mai in fata, la o alta etapa a trecerii prin Infern, doi cerberi colorati si foarte bine alimentati ii copiau comportamentul. La un moment dat, nu mai rezist si ii multumesc “Napoleonului” pentru organizarea incredibila de care da dovada, el si tot personalul de acolo....Fatalitate! Ni se cere celor care aveau zborurile in jumatate de ora sa venim in fata. Ajung in dreptul intrarii, pregatit sa trec prin furcile caudine si sunt informat ca valijoara mea, cea cu care venisem fara probleme din Ro si pe care o masurasem de trei ori acasa cu o ruleta precisa, nu se mai incadreaza la intoarcere in politica Ryanair. Si ca tre sa achit pentru ca sa o iau fie cu mine in avion, fie la cala. Am achitat cei 37 de euro ceruti si...am luat-o in mana. Cu mine. Pana la vama. Unde, probabil pentru ca am facut “gât”, am fost pusi sa ne desfacem bagajele si cautati si in soseste, si in chiloti si...peste tot. Ma rog, unde-i lege, nu-i tocmeala!
Am aterizat la Otopeni cu 15 minute mai devreme, am trecut imediat prin punctul de control. Ai nostri, in uniformele albastre, impecabile. Manierati, civilizati, profesionisti. N-am stat nici 3 minute la coada. Am ajuns acasa si m-am uitat pe strazile noastre. Nu ma mai plang de acum incolo de cm arata. Parisul are farmecul lui, cel dat de cei care au construit in anii de glorie cladiri impresionante, de un bun gust desavarsit. Exploatate acum de o natiune multinationala, care, de fiecare data cand are ocazia, prin unii exponenti ai mass-media sau “culturii” de acolo, nu se sfiesc sa ne faca tigani. Pe noi. Care traim intr-un Bucuresti care poate servi drept model. Da, Bucuresti chiar e o capitala europeana. Si poate ca, daca ne concentram putin pe a ne ajuta unii pe altii si sa fim mai responsabili la votare vom ajunge sa ii ajutam si pe francezi. Sa faca si ei din actualul Paris un viitor “mic Bucuresti”.
In rest, fiecare natie cu "tiganiile" ei!
